Am iubit un băiat. Mi se tăia respirația de fiecare dată când îl vedeam și nu puteam scoate niciun cuvânt, chiar daca voiam să strig în gura mare tot ce îmi trecea prin minte. Îl urmăream în tăcere și visam cu ochii deschiși povești imposibile. Ziua în care mi-a zâmbit este încă proaspătă în memoria mea, chiar dacă anii au aruncat cu praf și evenimente mai importante. Eram amandoi și o oglindă cât peretele. A știut tot timpul. Nu mă pricep să disimulez sau să-mi ascund emoțiile. Să ridici un om pe un piedestal și să-i pui cunună de lauri pe frunte pentru simpla sa existență este probabil unul dintre cele mai frumoase sentimente trăite.

Ne naștem din iubire și simțim prima atingere a ei când primim îmbrățișarea mamei. Mai târziu, din dragoste, ne cățărăm pe spatele mare al tatălui și privim linia orizontului. Cu lingura alegem legumele care nu ne plac din supa bunicii și ascultăm poveștile impresionante de pe genunchii bunicului. Urlăm la frații mai mici, dar îi luăm în brațe când încep să plângă. Alergăm alături de alți pitici și facem legăminte de prietenie, apoi începem să chicotim când vedem persoane care ne încântă privirea.

Iubirea există și vine în diverse forme. Ce este cel mai trist e că până și ea devine condiționată de reguli și concepții. Trăim într-o lume în care îți este dictat pe cine și când să iubești. Dacă ești fată, trebuie să iubești un băiat și invers, de parcă inima ta bate pentru sexul persoanei de care te atașezi, nu pentru ușile pe care ți le deschide către visare și împlinire.

Mai nou, youtube consideră că materialele încărcate de oamenii care iubesc diferit sunt inadecvate pentru cei care bântuie clipurile de pe platforma roșie. Astfel, foarte multe videoclipuri sunt ascunse și nu ajung să fie văzute, ceea ce a ridicat masa youtuberilor străini împotriva fenomenului. Ne declarăm toleranți, dintr-o mândrie ciudată, de parcă facem un serviciu comunității și oamenilor din jurul nostru că toleram lucruri total normale, cum este libertatea de a iubi pe oricine dorim. Vrem atât de mult să ne pliem pe niște reguli stricte, inventate pentru a știrbi răutatea și sălbăticia rasei, dar parcă în goana asta după dreptate, nu reușim decât să distrugem frumusețea din jurul nostru.

Cunosc persoane care iubesc, care sunt iubite si care nu iubesc neapărat după regulile impuse. Și  da, sunt fericite. Nu, nu consideră că sunt păcătoase și că trebuie să fie tolerate de cei din jur doar pentru că și-au găsit un adăpot în brațele unei persoane de același sex. V-am mai vorbit despre comunitatea LGBT într-o altă postare, care, ce-i drept, se concentra asupra unei actrițe dintr-o producție interesantă scrisă de Paul Dunca. Puteți arunca o geană aici.

Mulți nu par să înțeleagă importanța acceptării și cât de mult rănim atunci când aruncăm cu injurii în persoane care nu întrunesc aștepările cu care am crescut. Blocăm, blocăm și iar blocăm. Construim ziduri ca să nu ne vedem, să nu ne privim și să nu realizăm cât de mult semănăm și cât de mult ne urâm pentru asta. Facem arme, urlăm, ne apucăm de gulere și ucidem în numele unei reprezentante a iubirii, religia. Ne certăm pentru un petec de pământ și îngropăm sub el tot ce odată însemna viață. Poate că totuși nu e prea târziu să vă cer verde la iubire…vă rog.