Cunosc o femeie care își cumpără blugi largi și bea trei cești de cafea pe zi. Întotdeauna cât mai amară și mereu alături de cineva. Își vopsește părul periodic și încearcă tot felul de nuanțe, pentru a ajunge mereu să se plângă că nu i se potrivește nimic, dar trebuie să acopere firele albe. A încercat de multe ori să-și lase părul să crească, dar niciodată nu a reușit, pentru că nu suportă să-l simtă pe piele și în ochi. Nu are niciun ruj și dacă se dă cu rimel, se șterge la ochii până îl întinde.

Cunosc o femeie care a copilărit în umbra unui tată foarte autoritar, care i-a marcat copilăria. Stătea toată ziua în casă și citea tot ce îi cădea în mână. Povestea copilăriei sale se întâmpla în paginile cărților pe care le are și acum. Ieșea în fața copiilor și începea să născocească povești, folosindu-se de numele prietenilor ei și le derula de-a lungul mai multor seri, pentru a spori suspansul, chiar dacă nici măcar ea nu știa ce avea să se mai întâmple. A plecat o dată în pijamale la școală, pentru că iubea prea mult somnul și a realizat la jumătatea drumului că îi era totuși prea frig. Când a reușit în sfârșit să învețe să pedaleze, s-a panicat și și-a umplut corpul de răni într-un gard, dar e una dintre cele mai amuzante amintiri pe care le are. Era mereu tunsă castron, cu bretonul puțin strâmb, pentru că mama ei avea probleme cu aproximarea, iar băieții îi erau cei mai buni prieteni. Asta până când nu o enervau și o determinau să răstoarne bănci peste ei, așa cum s-a întâmplat cu un coleg în liceu.

Cunosc o femeie care și-a visat viitorul, fără să poată vreodată ajunge la el. După ce a luat bacalaureatul, și-a convins tatăl să-i dea voie să dea la facultate. Deși putea pleca și deveni contabila care se visa, părinții au decis că nunta surorii ei din acel an era mult mai importantă.

Cunosc o femeie care nu a sărutat decât un singur bărbat, cu care își dădea întâlniri seara pe o bancă. Îi plăcea că era înalt și puțin timid. Perfect pentru ea, care se înroșea când cineva îi vorbea. O ducea la filme și îi cumpăra mereu ciocolată, pe care ea nu o mânca, pentru că se simțea prost. Și acum se uită cu lacrimi în ochi la un film pe care l-au văzut pentru prima dată împreună. E indian și cunoaște fiecare replică a actorilor. Nu a știut ce să îi spună când a fost, foarte subtil, cerută în căsătorie într-o seară oarecare, așa că râde de fiecare dată când își amintește.

Cunosc o femeie care a născut la 21 de ani și a stat supărată pe proaspătul ei soț, când acesta i-a spus că fetița lor e urâtă. Îi era teamă să-și țină copilul în brațe și îl îmbrăca cu greu numai în roz. Avea părul permanent și o rochie cu mâneci de dantelă atunci când a pășit în biserică. Mai târziu, în numele unei serbări de crăciun la grădiniță, și-a sacrificat rochia de mireasă pentru a da naștere unui fulg de nea. Își însoțea fetița la grădiniță, pentru că aceasta din urmă era prea timidă să primească singură cadouri de la moș crăciun. Stătea seara și îi spunea povești din memorie și o ajuta să învețe poezii. Trei ani mai târziu, când a adus acasă un alt bebeluș, mult mai gras și mai brunet, teama de a ține un copil în brațe i-a dispărut. Și-a dedicat anii tinereții celor doi copii, total diferiți ca înfățișare, sex și personalitate. Se supăra deseori atunci când oamenii îi spuneau că odorurile ei nu semănau între ele, dar trecea repede peste.

Cunosc o femeie care a citit Harry Potter și urmărește seriale și filme de aventură. Crede în egalitate și nu se duce la biserică decât în noaptea de înviere. Vine mereu cu rețete noi de prăjituri, care, de cele mai multe ori, îi eșuează și îi strică întreaga zi. Știe să facă cele mai bune paste din lume și face mărțișoare pentru toate colegele de la muncă de 1 martie. A umplut casa cu flori și tot vrea să mai cumpere. Îi place muzica lentă și tristă și plânge aproape din orice. Își susține copiii și le trimite mesaje de încurajare în ziua examenelor, tezelor sau când simte că sunt triști. Nu crede ca dracul e atât de negru și refuză să creadă în războaie și ură.

Cunosc o femeie căreia i-am făcut mereu cadouri de 8 martie. De la pozele clasice și felicitările de la școală și până la flori și videoclipuri, am vrut mereu să știe cât a însemnat și înseamnă pentru mine prezența ei în viața mea. Cum m-a învățat să iert, să merg, să vorbesc, să scriu, să citesc, să fac mereu ce îmi place și să înțeleg cât de mică sunt și cât de mare e lumea în care pășesc. Pentru asta și pentru tot ce am scris mai sus, aș vrea ca această femeie, mama mea, să știe că o iubesc.