Ciau!

Este deja al patrulea articol pe care îl încep. Nu am știut despre ce să scriu multe zile și tot dădeam vina pe insipirație, încercând să scap cumva de scris. Nu am fugit niciodată de carnețelul meu cu idei, de foaia albă din word sau de cuvinte, dar presupun că mi-am pierdut muza puțin. S-a rătăcit undeva, pe acasă, în vacanța de iarnă, când am lenevit și am mâncat dulciuri. Facultatea m-a primit înapoi cu brațele ei înghețate și cu un amfiteatru nou, care miroase a lemn proaspăt tăiat, iar la unul dintre ultimele seminarii pe care le-am avut semestrul acesta, o profesoară ne-a spus că ne pregătim pentru cea mai periculoasă profesie existentă. Nu pentru că sfârșești bătut de vedete, cum îmi spune mereu bunica mea, ci pentru că poți oricând sfârși în sicriu. Mai ales atunci când democrația suferă și conflictul devine permanent…

M-am tot gândit la ce a spus de atunci și parcă totul începe să prindă contur în jurul acestei idei. E acel moment în care mintea ta se concentrează doar asupra unui lucru și observă numai acele detalii relevante pentru acel ceva. E ca atunci când te îndrăgostești, dar mai rău.

✿ ✿ ✿

Tot mai mulți jurnaliști ajung să fie asasinați din cauza profesiei pe care și-o aleg. Cele mai multe cazuri au fost raportate în țările aflate în conflict, cum ar fi Siria, Afganistan sau Irak. ONG-ul Reporteri Fără Frontiere (RSF) a publicat bilanțul anual, din care reiese că 57 de jurnaliști și-au pierdut viețile pentru simplul fapt că își îndeplineau misiunea de a informa. Fie că sunt jurnaliști, bloggeri sau chiar și simpli colaboratori cu media, oamenii care încearcă să informeze sunt din ce în ce mai vânați. ONG-ul, însă, subliniază scăderea numărului de jurnaliști uciși față de anul 2015, când și-au pierdut viața 67 de oameni. Această diferență a cifrelor este dată de cei mai mulți jurnaliști, care părăsesc țările aflate în conflict, în speranța de a-și putea profesa meseria fără bariere sau teama de moarte.

Jurnalismul este o profesie liberă. Sau așa ar trebui să fie. Omul care informează trebuie să fie independent de orice tentație politică, indiferent la orice l-ar putea distrage de la misiunea pe care și-o asumă în momentul în care ține carnețelul în mână. Libertatea jurnaliștilor, însă, nu a reprezentat mult timp un centru de interes pentru multe țări, inclusiv România, iar acum, necesitatea oamenilor de a urla și a abuza de dreptul la exprimare, nu ajută cu nimic la refacerea informatorului autentic cu principii.

Informațiile care ajung la oameni, prin intermediul jurnalistului, sunt filtrate prin conștiința și principiile celui din urmă, deci nu putem vorbi despre o informație pură, fără nicio implicare. Ficare cuvânt citit, atât de telespectator, cititor, sau de prezentator, este personal. Jurnalistul e liber să transpună informația în ce cuvinte dorește, îi plac sau le consideră relevante. Problema apare în momentul în care jurnalistul nu are libertatea de a-și alege cuvintele. Atunci putem vorbi de o oarecare îngrădire a dreptului de exprimare. Fie că au fost nevoiți să-și cenzureze articolele și să cânte în strună partidului în perioada comunistă, fie că încă mai cântă în strună unor partide, jurnaliștii încă au obligația să informeze. Unii nu o fac bine, alții nu sunt luați în seamă, unii mor decapitați, încercând să o facă așa cum trebuie, iar alții își riscă viața prin războaie. La noi, să fii jurnalist este o greșeală, iar peste hotare este o sentință la moarte.

Oamenii sunt liberi. Sau așa ar trebui să fie. Conflictul, care apare întotdeauna, indiferent de gradul de maturitate, atât spiritual, cât și intelectual, cu care cele mai mari puteri se mândresc, sparge orice stereotip înființat pentru a oferi un contur vieții și dezbină orice normă socială acceptată vreodată. Deodată, jurnalistul nu mai e reporterul care transmite înghețat din zăpadă și îți spune să stai în casă următoarele zile, ci omul care încearcă să se opună conflictului, deci un dușman. Informația înseamnă putere, dar și distrugere, iar informatorii înseamnă jurnaliști, dar și distrugători. În vremuri în care religia ațâță războaie și nu promovează viața, în care sângele vărsat nu mai înseamnă moarte, capetele jurnaliștilor cad secerate de noi reguli.